Istoria satului| Satul Popeasca
Acasa
Stiri
Foto
Video
Contact

Istoria satului

   Pentru a înţelege mai clar originea satului Popeasca să ca-racterizăm evenimentele anilor 1700 – 1800, între care se află anul 1769 – anul atestării documentare a satului.

   După anul 1700, scrie Gheorghe Năstase, a urmat o miş-care de reîntoarcere a populaţiei moldoveneşti spre „marginea”
redobândită de la tătari. Moldovenii au populat regiunea timp de vreo 10 ani. Dar „războiul ruso-turc din 1711, care a provocat mişcări de bejenari foarte puternice în Moldova a avut urmări antropogeografice defavorabile mai ales pentru aşezările abia reînglobate din vecinătatea Bugeacului. Iar după sfârşitul cam-paniei şi încheierea păcii, toată Moldova de jos căzu pradă tă-tarilor”. Istoricul Ion Chirtoagă scrie: „În timpul războiului ruso-turc din 1735 – 1739, sub presiunea armatei ruse, o mare parte din nogai, care duceau o viaţă nomadă între Don şi Nipru, în pri-mul rând tribul Edison, au trecut la vest de gura Niprului, iar în 1737 – la sudul spaţiului dintre Prut şi Nistru. După terminarea războiului ei au fost mutaţi cu traiul în stânga Nistrului. Triburile tătare au părăsit aceste locuri la începutul războiului ruso-turc din 1806 – 1812 după care Moldova dintre Prut şi Nistru trece sub stăpânirea Rusiei ţariste.
   Pr
in grele încercări au trecut locuitorii satelor de pe cursul inferior al Nistrului. Ei erau jefuiţi de ambele armate beligeran-te, deaceea băştinaşii se refugiau în locuri mai dosite. În 1770 armatele  turcă  şi  tătară  s-au  retras  în  Balcani,  cele  ruseşti  au ocupat pământurile Ţării Moldovei în întregime. Stăpân era un colonel Korret, comandant al Tighinei, care scria la acel timp că multe sate rămâneau fără locuitori. La 17 martie 1771 cancelaria de la Tighina a înregistrat mai multe cazuri unde se întorceau la casele lor mulţi bejenari, care cereau comendaturii Tighinei mă-lai pe datorie pentru a însămânţa câmpurile.
  
   În 1774 s-a efectuat un nou recensământ al populaţiei din Moldova şi Ţara Românească pentru precizarea recensământu-lui din 1772, unde au fost înregistrate noi sătişoare printre care şi Popovca. Iată de ce satul are două origini – 1769 şi 1774.

   Prin actul domnesc din 1768 stăpânii satelor au fost obligaţi să acorde ţăranilor loturi de pământ şi ţăranii erau obligaţi să nu schimbe locul de trai. A fost unificată administraţia ţinuturilor.În organele centrale au fost introduse lucrările de secretariat ce permiteau o evidenţă a mişcărilor social-economice şi chiar cul-turale.

   În septembrie 1769 trupele ruse susţinute de moldoveni au ocupat Hotinul şi Benderul, la 9 noiembrie au intrat în Iaşi, iar la 30 noiembrie – în Bucureşti. Poarta Otomană a fost silită să ceară pace. Tratatul de pace a fost semnat la 10 iulie 1774 în să-tucul Kuciuk-Kainargi. Moldova plătea în continuare tribut dar mai puţin. Poarta Otomană s-a obligat pe 2 ani să scutească de impozite. În această învălmăşeală  de evenimente în Valea Frasi-nului fierbea viaţa firavă a primilor băştinaşi ai satului Popovca.

   În 1787 Turcia i-a declarat război Rusiei, dar pierde luptele
şi la 29 decembrie 1791 la Iaşi semnează un tratat de pace, caren-a ţinut mult şi a dezlănţuit războiul din 1806-1812. Acest răz-boi s-a încheiat cu cedarea teritoriului dintre Prut şi Nistru Rusi-ei. Tratatul de pace a fost semnat la Bucureşti la 16 mai 1812. În rezultat, populaţia din Basarabia, au scăpat de jugul turcesc, dar au nimerit în alt jug – cel rusesc.

   În cei 6 ani (1806-1812) Moldovei i s-au impus de către ruşi
contribuţii destul de grele. „Nu se poate spune prin cuvinte cum se poartă trupele ruseşti cu locuitorii ţării: pradă aşa de cum-plit, încât nimeni nu mai e sigur de averea lui. Ţara e datoare să dea proviziile trebuitoare, dar comandanţii le vând şi locuitorii trebuie să dea hrană sau bani în locul ei” se spunea în sursa „Ba-sarabia şi basarabenii” din 1991 publicată la Chişinău (p. 153).Chiar şi ruşii erau nevoiţi să recunoască fărădelegile lor.

  
Contele rus A. Prozorovschi „comandantul suprem a arma-tei ruse, aflate în Moldova şi Muntenia, scria la 28 ianuarie 1808 către guvernul Podoliei „Jafurile armatei de ocupaţie devin tot mai dese. Basarabia este transformată de armatele noastre într-o adevărată stepă” („Adevărul istoric în chestiunea Basarabiei”,Berlin, 1924, ediţia din Bucureşti, 1998, p. 21). Dacă Turciei i se plătea 3 000 000 piaştri anual, acum ruşilor 8 000 000 de piaştri anual (Basarabia şi basarabenii, p. 151). Astfel jugul turcesc a fost înlocuit cu cel rusesc, care s-a dovedit a fi şi mai greu. Unul din inspectorii trimişi în Basarabia de la Petersburg în 1813 A.Baicov scria: „Ţăranii nemaifiind în stare a suporta birurile şi ta-xele ilegale la care sînt supuşi sînt siliţi să-şi părăsească vetrele şi să fugă peste Prut pentru a se aşeza în părţile  Imperiului  Oto-man. Ar fi păcat dacă această ţară, pînă acum atît de populată şi atît de bogată în produse, va fi condamnată pustiirii. (Basarabia şi basarabenii, p. 151).
  
   În 1818 la 19 aprilie Basarabia a fost împărţită în 6 ţinuturi,
iar satul Popeasca se afla în ţinutul Bender, iar în 1813 – în ţinu-tul Căuşeni, apoi în ţinutul Akkerman. Satul era administrat de un staroste, 2 ajutori şi de comandantul poliţiei comunale.

   Să ne oprim la documentele de arhivă care ne duc la anul atestării  şi  locul  de  pe  moşia  satului.  Din „Dicţionarul  statistic al Basarabiei” întocmit pe baza recensământului populaţiei din 1902, corectat prin date actuale, statistici ale primăriilor şi prin tabelele birourilor de populaţie centralizate în 1922-1925, editat la Chişinău în 1923 este menţionat: „Popovca în judeţul Cetatea Albă, plasa Nistru. Anul întemeierii – 1769. În 1811 s-a ridicat din piatră biserica „Sfântul Nicolae”. Depărtare în km – Cetatea Albă – 70 km. Regiune de deal. Holmul din Frasin. Pîrău – Ştiubei, 340 locuinţe, bărbaţi – 693, femei – 752, populaţie stabilă – 1445,biserică ortodoxă, poştă rurală, primărie. Distanţa: Chişinău – 80 km, gara Căuşeni – 10 km, poşta Talmaz – 10 km, Ermoclia – 4 km” (p. 198-199).

  
Altă  sursă  de  Nicu  Vladimir  menţionează: „Popovca,  raio-nul Ştefan Vodă, Atestat în anul 1774”. În Enciclopedia Sovietică Moldovenească  V. Cotorobai scrie: „Popovca, r. Suvorov a fost menţionat documentar pentru prima dată în 1769”. Dicţionarul enciclopedic  moldovenesc  prezintă    Popovca  apare  pentru prima dată pe harta generalului Bawer în perioada războaielor ruso-turce.

   Consider că pentru a stabili exact anul înfiinţării mai e nevoie
de a consulta şi alte documente vechi. Dar diferenţa dintre 1769 şi 1774 nu e mare şi prin vâltoarea acelor evenimente istorice unele documente s-au pierdut. Atât ştim că în 1772 şi 1774 au fost două recensăminte. O altă problemă nerezolvată clar este locul satului în anul 1769: în Frasin, sub Holm ori unde se află la perioada actuală? După documente determinăm că a fost în Frasin (Odaia Gogului), apoi s-a mutat mai la sud-vest cu 5 km, dar tot pe moşia Popovca. Împrejurările trecerii nu sunt clare. Ca o mărturie reală în cazul acesta ne vine mărturia lui moş Hari-ton Cotoman, scrisă de Nicolae Donţu, fost învăţător în comuna Ermoclia la 28 iunie 1936: „ ... când am apucat eu, di copchil am fost şioban la Toadri Floşia. Ave aista la 2 000 de oi: avem stână în Frasin”. „ – E adevărat că în Frasin a fost sat?” a fost întrebat moş Hariton. „ – Adevărat. În Valea Frasinului a fost sat moldovenesc. Când făşe praznişi la Sf. Nicolai, la Arhanghil sî-ntâlneau cu cei din Arpintea. Şi acolo a fost sat. O venit şi turcii di s-o aşezat cu moldovenii. Da moldovenilor nu li păre ghine: s-a strâns şiată şî-i alungau, da turcii nu sî lăsa, cî erau mulţi aici la Căuşeni, cu armata. Da şi s-aş întâmplat tot din prişina turşilor, moldovenii din Frasin o îngropat într-un beci, sub biserică, galghinii şi o stri-cat biserica să nu sî cunoască şi o fugit peste Nistru. Şî dacă s-o dus n-o mai venit în sat că l-o fărmat turcii. Da eram eu copchil şi şiobăneam şî o vinit un bătrîn de la odaie. Eu îmi făşem ochinşi,că era frig, prin Postu Mare. Şî vini el la mini co-n cal cu căruţă:credeam că-i tâlhar. Da el mă-ntreabă: măi băiete, cunoşti locu-rile aişi? Cunosc moşule, i-am răspuns eu. Apui uiti ... şi-ni spuni el mie tot cum o fost: că el îi sătean din Frasin şî o fugit cînd cu turcii şî cum o ascuns banii sub biserică într-un beşi, ş-o vinit amu să-i cauti locu. Trii zîli o îmblat ş-o cătat, şî n-o găsît, că sî schimbasî tăt: o lucrat oamenii pămîntul, o arat. S-o dus el şî o vinit alţăi şî o împuns pămîntul cu lomu şî n-o dat de nică şî s-o dus. De atunci o rămas ţintirimul cu cruci di chiatră. Erau multi,da oamenii le-o luat şî le-o folosît ...

    P.S. Frasin şi Arpintea sunt trupuri din moşia satului Talmaza.
În Valea Frasinului aveau proprietăţi şi ermoclenii şi popocene-nii ... Azi (în 1936) în Valea Frasinului se mai află 3 cruci de piatră din fostul cimitir. Două înclinate şi una căzută la pământ. Pe ele stă săpat semnul crucii. Alte inscripţii nu se văd. Mai spre apus se află o fântână turcească sub malul unei râpi. Un izvor  prins şi astupat cu o piatră mare, iar de desubt apă.

   Hariton Cotoman care în 1936 avea 96 de ani fusese născut
în 1840 şi în anii copilăriei sale mai erau vii amintirile sătenilor despre întemeierea localităţii.

 
La 1816, după un document cu titlul „Arhireul bisericii” (vezi bibliografia)  aflăm: „Satul  se  risipeşte  ,  oamenii  pleacă  mai  la sud, unde era pământ liber”. Deci toate datele şi documentele din 1769 şi până în 1816 se referă la Popovca cea din Frasin, iar după 1816 la aşezarea satului actual. Datele privitor la biserică şi populaţie din 1769 vin în creştere, iar după 1816 scad brusc.Deci  noul  sat  format  a  luat  numele  celui  destrămat.  Şi  biseri-ca tot rămăsese în numele Sf. Nicolae. Biserica de la 1811 din piatră se afla în Frasin, iar cea de după 1817 – pe locul actua-lului sat. În 1827 era construită din nuiele (sursa – „Описание Бессарабии”). Sau se construia încă una din nuiele pe locul sa-tului actual (mai multe surse). Un document care ne dă răspuns clar că la 1814 erau 2 preoţi Ivan Danilescu şi Petru Beşleagă este la fel sursa menţionată anterior (sursa „Arhiereul Basarabiei”). Alt document „Descrierea statistică a Basarabiei propriu-zise sau a Bugeacului”(sursa), p. 165, alcătuit la porunca ţarului în 1822-1828 şi editată la Odessa în 1899 pune pune punct la mai multe spaţii albe în istoria satului Popeasca şi Ermoclia. În continuare se spune: „Sectorul destinat s. Popovca se învecinează cu satele Cîrnăţeni şi Leuntea din ţinutul Bender, fiind date în proprieta-tea generalului Pouseta şi satele Ermoclia şi Talmaza din ţinutul Akkerman cu 34 de familii. Satul se află pe un pârăieş fără nume care se varsă în pârăul Ştiubei, în locul unde a fost satul tătăresc Popovca.” Deci, dacă până în 1806 au fost tătarii nogai nu putea fi vorba de biserică. Documentele ne arată că pe locurile Ermo-cliei şi Popeasca de astăzi trăiau tătari. Şi după retragerea lor pe aceste locuri s-au refugiat cei din Frasin pârjoliţi de turci. Moş Vasile Caraman povesteşte: „Cei dintâi în sat au fost gearasîme-nii şi alţii, care s-au aşezat cu traiul în jurul şumelei care este şi azi. În 1940 a fost un cutremur şi toate casele dinspre răsărit de şume s-au prăvălit. Acolo erau vreo 8-10 case că trăiau şî ţîganii.Era unul moş Conu – ferar şi unul Săvistian – cibotari. La dânşîi veneau ţîgani cu ursu şî lecuia oamenii de şăle. Oniche a lui Mi-trofan a lui Lazur Port, Sofroni şi Chiril a lui Moisăi (Strîmbu Pîn-zaru) şi alţîi. Toată lumea-i venită aici la pământ.  Tata mamei  Ioa-na, butu Vanea (Vanea Pădureţ) spune că pe locul satului nostru a fost sat tătărăsc, dar în Sovuşca trăiau şi turcii cu moldovenii.Că mama Ioana ne speria că noaptea în Sovuşca plînge o turco-ică la fîntînă, iar dimineaţa înoadă coada la cai şi dispare. Da ce s-aş întîmplat, bog znaet, de-o venit de acolo aici.” (din dialogul înregistrat la casetofon  în 1992 de către Anton Port).

    În  continuare  ne  abţinem  de  la  comentarii,  dar  lăsăm  pe seama cititorului, cercetătorului să analizeze şi să decidă după documentele  din  Biblioteca  Naţională  a  Republicii  Moldova (publicaţii  accesibile  în  sălile  de  lectură,  în  Serviciul  Molda-vistica,  serviciul  de  Carte Veche  şi  Rară,  consultate  la  data  de 21.12.2008), cât şi din Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe din Moldova. Sursele menţionate sunt fotocopiate   din original sau extrase informaţiile cu exactitate şi se păstrează în muzeul satului.